Care sunt etapele dezvoltării identității?
martie 11, 2024
Este o utopie să considerăm că putem controla total mediul fizic și social din jurul adolescentului, viața este plină de provocări, de obstacole, ce necesită o pregătire a capacității de adaptare a adolescentului. Astfel răspunsul, departe de a fi complet (personalitatea este unică), vine din creșterea capacității de reziliență, iar atașamentul este fundamentul.
Atașamentul baza ca adaptare la viață/reziliență
Relația de atașament devine spațiul în care copiii și părinții exersează împreună strategii pentru conectare, pentru a rămâne în siguranță, pentru a căuta soluții și ajutor atunci când dau de greu, pentru a se adapta, în esență, la viață, cu tot ce aduce ea: nou, greu, periculos uneori. Baza sigură, ce se consolidează în cadrul relației de atașament, îi permite ulterior copilului să exploreze, să fie curios și în contact nu doar cu părinții săi, ci încet-încet și cu mediul înconjurător, ceea ce facilitează un proces natural de creștere, dezvoltare, învățare. Tot această bază sigură permite și împlinirea unor nevoi fundamentale de supraviețuire ale copilului mic în special, ale ființei umane în general: nevoia de siguranță (activată în preajma pericolului și a amenințării), nevoia de confort emoțional (activată în orice situație generatoare de stres), nevoia de apropiere (activată în orice situație în care se simte singur, exclus, izolat, pierdut sau vulnerabil), nevoia de predictibilitate (activată ori de câte ori în viața sa intervine noutatea, schimbarea, imprevizibilul sau haosul). Atunci când toate aceste nevoi sunt împlinite, atașamentul sănătos influențează sistemul de reglare a răspunsului automat la stres, pregătind copilul pentru a face față optim situațiilor amenințătoare.
Reziliența reprezintă abilitatea de a ne adapta și de a supraviețui, de a acționa funcțional, dar și de vindecare în situații de adversitate, traumă, pierdere sau catastrofă. Reziliența reunește un set complex de abilități care se învață, se exersează, se consolidează optim în relații și conexiuni. Cu cât aceste relații sunt mai sigure, caracterizate de atributele unui atașament sănătos, adică sunt relații cu reciprocitate, încredere, în care primim suport, ne simțim în siguranță fizic și emoțional și avem apropiere și predictibilitate, cu atât resursele noastre de reziliență vor crește și ne vor permite să cultivăm o rutină de viață sănătoasă, din care nu lipsește grija față de sine, dar și față de cei din jurul nostru, să ne reglăm sănătos și sigur emoțiile grele pe care le-am putea experimenta în diferite situații de viață (teamă, neliniște, îndoială, tristețe, furie, vinovăție, neputință etc.), să cerem și să oferim ajutor, cu încrederea că nevoile noastre vor fi văzute, respectate și împlinite.
Studiind populații de copii expuși la traume severe, Boris Cyrulnik stabilește principalele resurse interne și externe de reziliență sunt capacitatea de efort exersată prin recompense condiționate de către îngrijitor, adică un stil parental autoritar, bazat pe limite clare, consistente. Pe de altă parte, psihoterapeutul american, Peter Levine, vorbește în Trezirea tigrului, despre capacitatea de reziliență superioară a populației externe, față de americanii indigeni, în situația de traumă colectivă. Această capacitate superioară de a se adapta la situații negative este explicată prin prezența unei trăsături specifice – conectarea emoțională puternică a membrilor comunității, sprijinul reciproc între membri, implicarea membrilor comunității extinse în problemele unuia dintre membri.
Bilbliografie:
Boris Cyrulnik, O minunată nefericire, Ed. Francisc Publishing, 2006 Peter Levine, Trezirea tigrului Ed. For You, 2020
